Terestra

M-ai făcut să privesc pentr-o clipă spre lume,
De aici de pe dealul meu albastru
Și nu-nțeleg de ce roua de pe sufletul nostru
E mai rece decât atunci... anume.

De ce petalele au acum culoare,
Când înainte nu aveau decât un nume de floare.
De ce iertarea trebuie acum rostită,
Când, parcă de ieri, gura noastră a învățat să mintă.

De ce... Hm ! De când am învățat să spun de ce ?
Și, mă rog, de când nu mă mai cauți ?
Și chiar de-aș înțelege măcar o vorbă din ce spun ori spui
Tot n-ai mai vrea să fii albastră.
Ce rost să mai învăț să strig : rămâi ! rămâi !
Când tu-ai fugit să fii terestră.