De ce ai plâns bucuria
pe care numai tu o simțeai?
De ce ai lăsat și pe ceilalți oameni
să se bucure de lacrimile tale?
Când o să ne părăsești o să-ți
dai jos greul cojoc al simțurilor
pământești. Așa că n-ar fi păcat
dacă nu ți-am jupui hainele de pe
acum?! Cine o sa-ți mai
cunoască rănile luptelor
cu diavolii imaginați de tine?
Nu-i așa că după ce o să mori
o să te mai naști odată bântuind
ca un divin fior mocirlele din
jurul mormintelor trupurilor
tinerilor poeți ? Moaște în biserică
ar trebui să fie piciorul tău
cu care te sprijineai în tornada
cuvintelor culese de pe-al nostru
sfânt pământ !