În îmbrățișarea ta
se ascunde o taină
pe care numai pescărușii o
descântă
cu al lor glas albastru
atât de marin...
atât de pur...
ca o trepidație solemnă
cu care te dezvirginez
de aripi
să te strecori fir cu fir
dulceață cu dulceață
în sarea lacrimilor mele
ce-mi freamătă clipirea
Căci cu fiecare clipit
moare o parte
din mine.
Mi se resorb plămânii
odata cu expirația.
Dar numai urechile-mi roșesc
se aprind ca un far
dintr-un port nedeslușit
al veșnicei Atlantida.
O, Atlantida, Atlantida
ai revenit la mine
în adâncul
tainei pe care o păstrez
doar eu cu pescărușii aceștia
în parfumul lăsat de epoci
necunoscut istoriei
găsit doar în cugetu-mi.
Ne vom îmbrățișa până la crunta tăcere
sub azurul Mediteranei
... totul la adânca discreție a mării

portul Barcelona
(august 2005)