Femeia din barcă aduce medicamente:
„Liniștește-te, pînă și polițiștii sînt arestați,
pînă și surorile voastre de ocrotire sînt bolnave”
Of, voi ce prînziți la miezul nopții
și dimineața adormiți și ziua-mare șobolanii bîntuie
prin veșmintele și prin măduva șirii spinării voastre
de unde vroiesc să scoată cu răngi și bisturie.
Vă întreb, părinte și maestre, acolo unde supraviețuiți,
oare e mai drept să ochești fără să țintești ceva,
să țintești fără s-o mai fi dorit, să te lași pradă gîndurilor
de deasupra ta, să lovești cu înverșunare în scaieți
sau în cel care te-a lovit...
Dacă în mine sînt îngăduiți șacalii și monștrii sacri,
Pot să am eu pretenția de a hotărî asupra mea?

Cum se bucură biata ființă de darurile mărunte, de fărîmituri
cum înșelatii prostuți găsesc în miezul cadourilor viermi
negri, capcane-jucării, boabe de vitriol,
cum o pală de vînt negru dezbracă prin somn
soldații cărați prin beznă spre a ucide și a fi uciși...
La care lume vă gîndeați cînd ați cugetat că lumea
îndeobște se sinchisește atît de puțin de moartea
unui om simplu?
Vă întreb cu sfială fiindcă de la Dumneavoastră,
pe cînd ați fost hirotonisit la 27 de ani, am aflat
că fără s-o știm sîntem mai înalți decît ne închipuiam.
Acum, cînd aveți 329 de ani, vă întreb dacă gîndesc
cum se cade.
Să vă spun ce mai e pe la noi. Curge trupul de sub hainele
zburătoarelor. Cheile se topesc cînd deschizi o ușă.
Curge timpul din organele lui în noaptea bufonică.
Și văd vocea de deasupra mea. Cum aș plăti și aș răsplăti
s-o mai văd încă o dată! Aș mulțumi Cuiva!
Cei nemîngîiați tresar prin somn. Și nevoiașii
și servitorii, pe care Dumneavoastră i-ați ocrotit,
primesc cadou maimuța lui Darwin, cățeaua lui Pavlov
și gîngania lui Kafka.
Cît sînge în ochii privind darurile milei tale...