când am descoperit genunchii
am înțeles
îmi lipseau diminețile de septembrie
mă împiedicam în pragul căinței
atât de real
mi se părea că trăiesc fără gambe
ca și cum aș fi încremenit deodată
respingând marmura din care
spuneau muzeografii
mi-au decupat prima zi
și cu ultima daltă mi-au spart
osul anotimpului în care se făcea
că mor mai departe
fiindcă el Pygmalion a uitat
între mine și alb
două celule de lumină