Ireal
Doamne, ce bine este lângă tine
La gura sobei
Pe podea
Ascult dăruit clipei
Focul din vatră
Cum pocnește scânteietor
Din vreme în vreme
Afară e viscol
Urgie mare
Și frig
Și rău
Și ger
Cu capul în poala ta
Aud în greaua noapte
Simfonia focului
Și șoaptele întunericului
E bine așa
Abandonat de viață parcă
Mă simt departe
Plutind spre siderate lumi
Dincolo de piscurile munților
Îngropat în întunericul iernii
Doamne, ce bine este cu tine
De unde oare ai venit?
Te-am așteptat atâtea secole
Să îmi alungi
Temerile și gândurile negre
Să-mi dai să sorb
Din cupa liniștii depline
E cald
E bine
Iar flăcările vetrei
Fac umbra lucrurilor
Să danseze pe perete
Un dans nebun
Descătușat parcă
Din păgânele vremuri
ÃŽn timp ce lemnele trosnesc
Din când în când
Și îl acompaniază
Marcând clipele de vis.
Doamne, ce bine este în brațele tale
Căldura trupului tău
Mă învăluie plăcut
Maternitate atemporală
Și vis eliberat din hău
Un univers îngrămădit
În mica mea cabană
Abandonată în nămeți Și împletită de cărări de munte
În care geamătul ușor al sobei
Nu lasă tăcerea
Să zboare prea departe
Ademenită de sirenele liniștii
Reamintindu-ne
Că încă suntem aici
ÃŽntr-o lume
ÃŽn care noi doi
Stăm la gura sobei
Iar inimile noastre
Bat simultan
Ca niște aripi nevăzute
Care ne poartă undeva
Departe,
Departe,
Departe...