lui Christian Tanasescu

Când lumina devine întuneric
E vremea odihnei si a visarii,
Ochiul tot ce priveste-i feeric
Si clipa nu o lasa uitarii.

Calatoria începe, simt pace,
Aud în noapte al inimii cânt,
Vad viata-n clisee cum trece,
Un cerc ce se-ntoarce în pamânt.

Plamânii îs plini cu aer curat,
Urc, cobor, altitudinea-i mare,
Trecutul în urma l-am lasat
Si îngerul îmi cere eliberare.

Mai stai putin, mai am nevoie,
De tine, si de toti ai tai,
Uneori, doar de-o alba scânteie,
Din iubirea-ti ce arde-n vapai.