Cu ochii cârpiți, nici o femeie frumoasă
La șase dimineața tramvaiul nu duce.
Gospodine, sacoșe, tinere, pistrui. Lumina râioasă
Pe chipuri cu noduri în gât albastră străluce.
Așa se trezea și istoria. Soarele, cârjă icterică,
Urdorile-uitării de pe chipul cerului spală.
Din peșteră porniți, de la căldurică,
Din burta lehuzei pruncii fătați spre căpătuială,
În zori, îi cerne tramvaiul pe străzi cenușii.
E ceasul când lumea le pare străină
Și-ar vrea să rămână nenăscute stafii
În burta dragonului care dulce îi clatină.
Curând viermuiala, curând tropotul vieții,
Lăsate-ndoielile, părăsite umbrele dimineții.