Orice soluție mi-ar fi fidelă,
Dacă aș da ochii cu lumea,
Fără să simt răceală,că disimulează,
Fără ca intuiția să mă răscolescă.


E vreo soluție pe lume,
Să respect poruncile divine,
Să-mi accept aproapele,cu inima,nu mintea,
Să simt a sângelui chemare,
Izvorând din propria voință,
Fără ca rațiunea să mă oprească?
Oare, mi-am pus întrebarea,
O fi vina mea?


Mă simt străină cu al meu trup,
Mă simt orbită de-al inimii gust,
Și mă pierd prin labirintul abrupt,
De-al cărei ceață nu mai scap,
Ca mângâierea să n-o pup.


Destinul ,cu mila se târguiește,
Căci prețul e prea scump,
Iar privilegiul dat cu un scop,
Ignorat de-a superstitiei teamă,
De-a analiza viața ,ca o carte deschisă,
Celor apți să o atingă,
Temerile le alungă,
Și ochii îi închide...