Nu vreau să mai întâmpin nimic,
Nu mai cinstesc,
Nu mai sărbătoresc,
Nu aniversez, cei zece ani de la, cei doisprezece de la, cei
Doi și jumătate de la cei douăzeci...
Nu mă mai mobilizează cele nouă și jumătate, opt, șapte luni
Până la...
Nu vibrez la magistrale
De când mă trezesc dimineața și până seara târziu
(Căci am într-adevâr cu total alte griji și probleme)
Nu înfierez
Nu aplaud, nu scandez (uitați-vă la buzele mele lipite)
Nu mă iau la întrecere.
Mă lasă rece graficul recoltelor bogate ,
De la „Însămânțările sunt în toi“, până
La „Mai sunt două zile pânâ la încheierea secerișului“
Și până la „Total pentru export“.
Nu mă îmbăiez zilnic în spiritul sarcinilor subliniate
Nu mă angajez ferm,
Știu ce înseamnă actuaIa etapă și fără să mi se urle
ÃŽn ureche,
Știu încotro ne îndreptăm cu pași repezi,
ÃŽmi dau seama unde am ajuns,
Cunosc bine sacrificiile,
Un singur gând, un singur țel, o singură voință
Mi se pare prea puțin pentru o singură viață!
Sunt hăt departe de deplina satisfacție, profunda recunoștință... Cunosc grija permanentă și tocmai asta mă îngrijorează profund...
Nu acționez neabătut...
Intuiesc bine că vreți să mergeți și mai departe,
Nu contați pe mine!
Nu mi-am propus ca obiectiv strategic
Edificarea. Nu contați pe mine!

Þelurile sunt prea mărețe,
Eu sunt mic, uitat, nebăgat în seamă,
Ce însemn eu pentru voi?
Eu nu sunt decât poporul român
Nu contați pe mine!