viclene sunt câmpiile noaptea îmi fură umbra
mi-o ascund după stufăriș
unde copiii de lapte ai păsărilor
îngroapă câte o broască ucisă cu pietre

i-aș spune săteanului gârbovit să îmi vândă gura fântânii
a doua noapte m-aș preface aproape rotundă în ea
luna s-ar uita la mine invidioasă
ochii ar semăna cu două adâncuri
sunt urmele cailor albi mi-ar spune bătrânii

așa nu aș ajunge bătrână nu aș avea pleoape
poate uneori trecători
câte un câine flămând o vădană pierdută
și un corb din spatele timpului
amintindu-mi că am avut cândva și chip