Sunt umbre pe pereții ăștia goi
Și-s scrijelite cu penița dură,
A proaspetei lumini de început.

Cenușa sufletelor nu vrea
Să se șteargă
În ploaia ce-a cuprins orașul.
Își târâie, pe străzile de abanos,
Cohortele de stropi
Și cu furie
Luptă cu moartea.

Piațeta conducătorilor defuncți
E plină de strigăte ude.
Zgârieturile, mereu proaspete,
Urcă spre piedestal.

Mi-e frică de noaptea
Care mereu se lasă.
Tu, fecioară cu aripi de fildeș,
Þine-ți cerberii aproape,
Mă îndrept spre început!