1


Când teiul ca varga
Își scutură creanga
La ceasul de seară
Să vii.

Când nouri pustii
Storc cercuri pe lacuri
Prin frunzele rupte
Și iar

Cu cretă pe laturi
De ziduri umbrite
Scriu semne-nvechite
Demonii.


2


Rouă.
ÃŽntr-o floare
Plouă.
Dintr-o sută de petale
Cu nervurile-nnodate
ÃŽmpletite
Cu neoane roș-albastre și verzii,
Argintii,
Nouăzecișicincivirgulănouă
Umple-se-vor până la refuz
Cu rouă.


3


Fată
Cu privirea înnodată
Cu sărutul de nuci verzi
Te chemai de prin livezi
Printre noduri seci de crengi.

Te chemai – să nu mă crezi –
Te chemai – să nici nu-mi vii
Aci, jos, în bălării.
Te chemai eu.

Lasă, fată,
C-ai să vezi cum e, odată…