Nimic nu e mai rặu decât singurặtatea
Mặ simt ca o antilopặ vânatặ de lei
Și nimeni nu este aici sặ mặ ajute
De acest blestem È™i de cei rặi.

Sunt singurặ È™i într-un colÈ› eu stau
In umbra unui copac înalt
Iar toti sunt bucuroși,
Numai eu sunt tristặ È™i singurặ.

Nu este nimeni sặ mặ ajute?
Eu strig în lumea intreagặ,
Dar nimeni nu mặ bagặ în seamặ
Și așa, nimic nu mai e cum era.