mi-a mai trecut
prin oase-o ultimă zăpadă
haina ei vlăguită
calul ei pintenog
îmi îndrept sacrumul de iudă
ce-a prins gâtul bunelor intenții
în dârlog

mărul te doare?
mâna te doare?
sau numai rușinea întâmplătoare?

verde crud de primăvară
dor mi-e de păcat de fiară
și balaurul acestui soare la apus
să îl pun coroană lui iisus!
adună
mamă netrebnică
norii
latră câinii castrați
se aștern inimii mele
fiorii
îmi duc mâna nesimțită la prohab
și nechez
sub petele murdare
sunt același cal împovărat de alb

ridicați-mi rug de flori
iar hulesc înșeuați-mi focul
zilele sunt nopților egal
vă iubesc
dar vă urăsc tot locul