inflamarea poetică se tratează cu sirop de sunet obținut prin retenție
(v-a podidit vreodată sângele pe nas în rugăciune?)

trăiesc prea mult să mă pot înțelege (puteam folosi pluralul
dar
fiecare pasăre pe limba ei piere)
așadar
mi-am împărțit trimestrial viața căreia nu i-am dat nici o teză
mai mult
pe scheletul din laboratorul de biologie l-am lăsat fără proteză
joc hochei pe gheața neagră a cerului
însă nu găsesc nici o poartă la care să trag luna
nici măcar săptămâna
ziua
ora
minutul
secunda nu (v-ați luat țeapă?)
pe ea o trag în piept
mă prefac ba preocupat ba indiferent
plec
o aștept
o fur
mă înjur
așa ca doi colegi de bancă în:
parc
cinematograf
cârciumă
peron
amvon
peluza grădinii bătrânului domn (îi place moșului băutura
însă
e cumpătat – bea vinul cu măsură din linguriță –
nu l-a văzut nimeni niciodată criță
nu l-a văzut nimeni
nu l-a văzut
nu
da
ei bine
m-am hotărât să le deschid dar nu mai închid nici o paranteză
închidă-le cine o vrea!
mâine am teză la moarte și nu am citit
nici o carte
nici un capitol
nici un rând
(iar țeapă?!) pentru cuvânt mi-am luat sirop de sunet prin retenție
și mi-am bătut o cruce în cap
să creadă lumea că sunt în detenție
în lanț
pe sârmă
și sunt bicicleta circului și a sfârșitului de (săptă)mână
când îmi închin coarnele
publicului spectator
și
mă podidește sângele pe nas

(amin)