cât vrei să cânți? spicele din suflet se înnegresc!
cine să culeagă?!

lasă pledul și urciorul cu vin rece și umbra
hai la coasă
și la amiază!

nu mă lasă frunza mă trudă mă nu înțelegi
mâinile mele
buzele mele
gândurile mele
nu sunt întregi

ascultă și tu vântul cum suflă în coasa divină
e atât de ascuțit încât
mă tai în lumină

pământul crapă – uneori – îmi ating setea cu dinții

nimic nu o să se aleagă de tine!
îmi aud și astăzi părinții îngroziți că scoteam inima
copacilor
și scriam
pe ea

uite d-aia nu pot să cosesc
și să-mi dezbrac lenea de haină
m-am tras aici la umbră să le dau
de pomană
cuvintele