În rochia ei neagră de voal,
Încearcă să ajungă pe celălalt mal;
Să lase în spate orgia nebună,
Să moară în gând cu ochii spre lună.
Ar vrea să alerge oriunde în trecut,
Încearcă să țipe dar glasu-i e mut.
Obrajii sunt uzi de lacrimi amare
Și focul din ea se stinge în zare.
Cu aripi de înger spre cer se ridică,
Se înaltă-o secundă,vibreaza și pică.
Cupola încinsă îi prinde privirea
Îneacă cu totul iubirea,simțirea;
Și moare mireasa cea neagră încet
Dar corpul ei rece rămâne perfect.
Atunci el apare,frumosul din basme
Cuprins de visare,de albe fantasme
Și vede făptura cea fără de viață,
Durerea îl face pe loc cub de gheață.
Așa își pusese destinul în gând:
În loc de o nuntă,să vadă mormânt.