umbréle roșii
peisaj tăiat într-un gard forjat
și obraji anoști
pretutindeni

oamenii sunt frumoși, spui
eu văd doar unghii
lăcuite fără cusur în sandale de in
cu bot rotund

și genunchi curați
în care pot citi
o amintire inexistentă
din copilărie

și mai e masa aceea
singură dinspre lume
cu un rest de frappé într-o cană
ciobită

exterioare dulcege și-atât

într-o zi voi pleca de aici
voi avea cuțitele bine ascunse
în dosul unui bor de fetru
cuțitele mele care delimitează fin
frumusețea epidermică de cavernă
vei spune atunci că niciun om nu era
mai frumos decât mine

dar e mult prea devreme s-o știi

mai bine oferă-mi un scaun
cu gestul tău de crai fără pământuri
arată-mi cum se șade elegant într-o rână
picior peste picior și cum ar fi
dacă între noi doi s-ar întinde
perfectă mirarea falsei recunoașteri
dintâi

am lungi-o așa la nesfârșit
dacă amânarea ar putea înstrăina
sângele

____
N.B. Interzis a se introduce pe blog-uri personale și alte site-uri
fără acceptul expres al autoarei. Mulțumesc.