Ai cucerit tot ce era de cucerit,
Bătrâne singur, ce nu-ți faci o salată,
Cu părul sur, pielea zbârcită, dar fruntea încă lată.
Nu îți mai arde de nimic, te simți doar obosit.

Ai rezolvat tot ce voiai, dar nu ești mulțumit.
Deși totul este al tău, te uiți cu nepăsare,
Peste întreaga-ți omenire, oceane și popoare.
Degeaba ai luptat atât căci nu ești împlinit.

Invidios pe orice tânăr ce-nvață acum să te respecte,
Oricât ar fi de-nfometat, oricât e de sărac,
Þi-ai da făr-a clipi oricând întregul tău regat,
Pentru a fi în locul lui. Pentru a atrage fete.

Și încă câte ai mai face cu-o piele fragedă pe os,
Măcar nu te-ai mai întreba dacă asta-i ultima ta vară,
Te-ai bucura de fleacuri, ai savura o pară.
Visezi frumos dar trist, o tu, bătrân neputincios.