Îngerul meu e un înger trist.
Nu îl știe pe Elohim, n-a auzit de Christ.
Îngerul meu ne cunoaște pe noi pe de rost;
cu numele noastre, cu ziua de zi,
cu nopțile alungite prin calendare…
Ne toarnă în trupuri o împăcată licoare

păcătoasă, fără păcat.

Am murit de o mie de ori.
Și de o mie de ori am reînviat:
până la aburul umbrei tale plutind prin livadă,
până la lucrurile care s-au obișnuit să te vadă,
până la cojile stacojii din care fericirea s-a dezghiocat.

Îngerul meu e un înger trist
pentru că nu poate înțelege
de ce un suflet aproape rotund
umblă pe două ființe,
una fără alta betege,
când una ar trebui ca să fie…
……………………………………
Îngerul meu, câteodată,
se ascunde și plânge.