Te clatini în sângele meu,
ca o luntre pe râu.
Nu știu să-ți vorbesc cu adevărat.
Spun doar niște sunete liliachii
și, după intensitatea ochilor tăi,
știu că ai înțeles.
De la o vreme,
nu e nevoie de vorbe...

Poate că nu există dragoste,
dar atunci, ce caută Dumnezeu,
cu mănunchiul lui de înțelesuri
la noi în livadă?
Poate că nu știu să te iubesc
altfel decât cufundată în inima ta moale și bună,
sau ca o câmpie care-și aleargă dropiile
sub un cer desenat.
Nu știu să te iubesc decât
cum o femeie iubește bărbatul interzis
și predestinat.

Și cine se încumetă să desfacă lumina de lună?