Pe bune !
C-am avut în mine cuvinte nebune.

Vise albe de piatră scobită de vânt,
Porți mari de aur țâșnite din negru pământ
Și vinuri roșii de sânge aprins
Mi s-au prelins, pe sufletul de rai cuprins.
.................................................

Am vrut să fiu tot în argint curat,
În verde brad și solzi de clean îmbrăcat ...

Să mă topesc voit-am în miezul roș de jar,
Să fiu lacrimă lină ce curge-n pahar de cleștar;
Să strâng în mine ca un nebun avar,
Culori nemaivăzute și gust de dulce-amar.

Am vrut să țin pe limbă zăpada de-nceput,
Să sap adânc în mine după frumos și slut.

Cu dor am vrut să scutur din rai un pom de aur,
Să curg încet în Mare călătorind pe-un plaur;
Aș fi dorit să flutur zburând pe nori de lână,
Să mă topesc în note, pe fire tari de strună.

Am vrut să ar cu brațul pământul greu de ploaie,
Să-mi scot din piept pe masă inima în șiroaie.

Să dau de apa vieții cu unghiile scobind,
Am vrut, am vrut cu sete, cu dor nestins voind.

Am vrut să-mi curăț ochii cu primul fulg venit,
Să stau în nemișcare crescând necontenit;
Am vrut să pipăi golul sub forma de ulcior,
Pe cai de foc cu biciul - în mâini, am vrut să zbor.

Am vrut să mă lovesc - de Lună și să strig,
Cuvinte ce n-au moarte și care nu se sting.

Azurul tot voit-am să-l fur și să-l îndes
Sub cerul gurii mele; și-n verde să-l revărs,
Să fac din mine Soare, curat și fără pată,
Să strălucesc prin toate; minune nesecată.

Am vrut să tun că-s Omul ce-n lume s-a născut,
Ca să trăiască veșnic, de moarte nenceput ...
.............................................

Dar m-am trezit din toate, om sănătos bolind,
Deșertăciunea toată,- adânc, adânc sorbind !