drum m-am așternut în calea ta
părul mi se albește ca un abur de ceai
noaptea pune cătușe luminii
încheietura mâinii resimte
neputința de a țipa
cumințenia tăcerii

licoare din spini îți voi da să bei
blestem să nu îți mai poți aduna
pânzele în mine
așa cum niciun fluture
nu mai poate vreodată
să se întorcă în coconul lui

candela din inimă încă mai pripește
potolindu-mi fuga
lacrima ia forma ochiului
fiindcă altfel aș plânge din mâini
și nu aș mai ști să înnod întoarcerea
de la capătul zilei