Se duce iara vantul calator in zare
Si in vazduh tresare-ntunecata mare
Iar cerul se deschide trist si-ndoliat
Jelindu-si pescarusii ce zborul si-au curmat.

Apusul gol si negru se lasa peste zare,
Acoperind genunea si apa-i calatoare,
Caci raul este rosu, iar fluviul a secat
Si Christ isi poarta pasul pe unde-a mai umblat.

Gradina-i tot acolo, pe-un munte sta tacuta
Maslinii cheama vantul,apusul o saruta.
Pamantul ud tresare sub pasul Lui cel sfant,
Iar piatra se scufunda in reavanul pamant...

Asemeni omenirii, ce din pamant se naste,
Cu omul ce se-ntoarce de unde mielul paste,
Asa si piatra seaca revine in pamant
Tanguitor de dulce ca sufletul cel sfant.

Ca frunza calatoare din pomi batuti de vant
Asa-i purtat si omul de soarta pe pamant.
Si viata-i ca o frunza pierduta de maslin
Si fiecare frunza – dumnezeiesc suspin.

Iar omul este sclavul copacului etern
Din care ani de-a randul frunzele-i se tot cern...