Mă înșel cu-o viață de împrumut...
Unde ești, Doamne, sau ești mut?...
Unde sunt eu, sau suntem împreună,
Și tot pășim ținându-ne de mână?

Arată-Te, te rog, de după colț,
Nu merit să te porți ca și cu-un hoț!
Nu mă încarcera fără să mă acuzi,
Nu te purta ca oamenii cei scunzi...

Micimi ce prăbușesc în suflet doar cenușă-
Nu lași un piept rănit, închizi o ușă-
Mă faci păpușă a destinului și mică
Și-mi dai din resturi tot ce pică.

Micimea lui cu-a mea - e omenească,
De ce nu e lăsat să crească,
De ce tot scade - se usucă-
Simt viața-nchisă între coji de nucă...

Și potolindu-mi, Doamne, iar avântul,
Redă-mi puterea de a fi ca vântul,
Îți cer al doilea rând de aripi angeline
Și suflet din mătăsuri fine.

Mă cer din nou pe mine - și atât!
Hai, Doamne-i chiar așa de greu, sau e urât?
Arată-mi ceea ce aveam și am spurcat-
Lăsându-mă din nou pe mine-n mine nu-i păcat...