O iederă eclipsată de iasomie turbează
la vederea răsăritului innecăcios și
frunzos care tace in apropierea
fântânii clocotite și care
tremură din cauza cleștelui
iubirii și săgeții
lui Cupidon.

Nici mâlul de la picioarele ei
nu o poate convinge să strige
că iubește o umbră dată de
perlele albe ale lunii
fragede ce pare că a uitat
să suspine la fiecare
fulger al cerului.

Un delir amețitor o zdrobește
ca intr-o agonie pecetluită de gura morții
inerte și,ca o iedera disperată
in zbuciumul sărutului infernal,se loveste
de propria ființă si cade
ca intr-o telenovelă.

*
Nu e un sfarșit de veac si nici macar
al unei vieți,
e un sărut al disperarii ce trece
spre lumina unei eclipse
perturbate de iubire.