Pe-aripile de catifea ale nopții
timpul brodează
clipe încremenite în arcuiri,
din argintul razelor de lună.

Pe boltă
doar visele mele,
constelații nedescifrate,
își murmură șaradele...
sonete încă nescrise...

O vioară se tânguie
undeva... pe o plajă...
încercând să cânte
simfonia sufletului meu
de mult uitată...
dar notele se pierd
în tremoloul lui
„a fost odată...”