Să simt tot una-i acum,
Cu corpul cârpit și diform.
Sunt pedepsit la drum,
Caut cuvântul pierdut, enorm.

La poarta cu zale bat,
Căci prinsă de ele e viața,
Nu râspunde nimeni pe cat,
Funii-mi străpung fața.

Nu sunt calic pentru mine s-aleg,
Sunt mulțumit pe boboc să încerc,
Să scap de lacrimi ce curg,
În simplul și difuzul meu cerc.

Ce simplă se pare că-i viața,
Când funia e groasă ca ața.