În primăvară naște armonia,
Valsând prin pajiști câte-o adiere,
Arșiței domolind monotonia
Când poartă nori să plouă mângâiere.

Apoi din ape, fură abur dulce
Și-l face înălțimilor umbrare,
De-așa răcoare, pleacă să se culce,
Chiar astrul istovit de preumblare.

După răpciune, aripe dezleagă,
Purtându-le spre zări neruginite,
Zorind și gospodarii să culeagă,
Bogatul rod al toamnei împlinite.

Frunzișuri surpă-n codru sub rafale,
Pătând mirific iarba-ngălbenită,
Din ceruri nea și ger cumplit prăvale,
Ca viscol peste viața troienită.