Dă-mi un semn,
o undă de duioșie
din parte-ți aștept,
prea multă neliniște
în urmă-ai lăsat.
Cândva,
mă roteam precum soarele,
luminându-te,
luminând cuibul nostru
și rugându-mă ca Dumnezeu
să-mi eternizeze fericirea…
Acum,
glasul tău a tăcut,
o lumină sfântă
luminează luminosul dor,
timpul prezent naște într-una
un timp trecut,
eu te adun din amintiri,
bucată cu bucată,
sparg singurătatea,
tăcerea toată,
cu neliniștea sufletului meu
de femeie.
Iubitul meu, dă-mi un semn,
o undă de duioșie aștept!