Mulțimi de deprinderi, aprinderi mâloase, am prins obicei,
dar ei, acerbii mei critici prin coase mă trec cu lamele clei,
scoase mereu, pregătite anticipat pentru fiecare obicei neînregistrat.
În deprinderea lașă a trupului lor, rigiditatea e strat,

repetat, dinspre epiderma vulgară, spre delicatul obraz,
caz în care nimeni, nici o pachidermă, o spermă, un praz,
nu pot exista, iar eu voie să cer? Dinspre mine spre rinocer,
spre cer, nu-mi îndrept dorințele, eu mint sau sunt sincer,

caz în care, apare deliberat gândul/obicei decerebrat.
Voi rămâne așa cum sunt în tufișul cu smirnă, cabrat,
ca un cal, veșniciei purtător de angoase, deci voi rămâne
sigur, absolut sigur, de viteza acestui relativ adevăr fără frâne.

Ce bine de critici, ce bine de mine, lătrăm veșnicia. Un câine
flămând, fiecare din noi așteptăm să primim bacșiș, înc-o pâine.