agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ I know what you're thinking, father
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-10-04 | [This text should be read in romana] |
Iarăși în fața unei beri
același gust de care nu mă plictisesc niciodată. Un bar înfundat într-un oras jegos oameni urîți oameni pe care nu îi plac oameni care nu mă plac cotul care mă doare din ce în mai rău cobor cu picioarele pe pămînt viețile voastre îmi gîdilă tălpile scuip. Mai beau o gura de bere. Scuip iar. Știi tu ce înseamnă să nu rîzi 6 luni. Șase luni. Jumătate de an. Aproximativ 180 de zile. Să nu rîzi și nici să plîngi să nu poți. Cum e? să îți pierzi pe rînd toti prietenii din vina ta cum e să te urască o sută, o mie de oameni cum e să fii important în ochiii lor încît să aibă timp să te urască. Cum e să nu urăști pe nimeni să le dai cîte un șut în fund și să îți ajungă din inimă în unghii să îi cioplești cu unghiera o dată pe săptămînă să îți cadă părul ca pișatul cu tot cu oamenii din jurul tău să știi că pierzi în fiecare zi, în fiecare oră, cu perseverență să știi că devii din ce în ce mai idiot ca îmbătrînești că ieși de pe piață cum e să te înșele femeile din ce în ce mai des cum e să înceapă să nu îți mai pese cum e să te rogi să dea o mașina peste tine să plîngă femeile pe stradă cu mîna la gură ce tînar era... ce păcat fără să știe ce bine a făcut șoferul lumii cum e să vezi că de iubit te mai iubesc doar copiii cînd te joci cu ei, cînd le faci poftele cînd le citești povești doar atunci să îți mai sclipeasca ochii ei nu mint si abia atunci nu mă mint nici eu și îmi zic, trăgîndu-mi nasul, scobindu-mă în măsele, că mai merit, că încă mă merit ceva cum e? Să îți povestești viața de cîteva ori pe lună să încerci să iubești tot de atîtea ori cum e să vezi în fiecare decolteu de pe stradă femeia cu care să poți face sex și să crezi că e dragoste, cît de prăfuit sună, îmi spuneai: nu e nicio diferență niciuna dar sper și rămîn amantul fidel al tuturor femeilor moarte din viața mea.
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy