agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-10-07 | [This text should be read in romana] | "Az álom szeme – a szerelem varázsa" poeme versek Ediție bilingvă Románbol fordította Selecție și tălmăcire în limba maghiară: HORVÁTH DEZSÕ Kétnyelvû kiadás Editura ARANIA BRAȘOV 2007 Motto: „...Au venit peste mine clipe de întristare (...) harfa mea s-a prefăcut în instrument de jale și cavalul meu scoate sunete plîngătoare. ...Apa va pătrunde în rădăcinile mele, roua va sta toată noaptea pe ramurile mele.“ Cartea lui Iov MOTTO: „... Réam hullottak a szomruság pillanatai (...) a hárfám egy szánalmas hannszerré változott, mig a sipom siro hangokat terjeszt. ...A viz a gyökereimig hatol, a harmat viszont, az ágaimon pihen az éjszakán át. Jov Könyve 1. Învață-mă, cum să opresc timpul acesta ce curge haotic? să-ți pot strecura printre gene o mîngîiere un cîntec o poezie un cuvînt – ca o lumină adîncă – frumos să încolțească în inima ta? 1. Taníts meg, hogyan állítsam meg az idõt, mely zavarosan folyik? hogy szemeid elé tudjam tenni a simogatást a dalt a verset a szót – mint döbbenetes világosságot – melyek szívedben kivirágoztak? 2. Cuvinte Cuvinte aruncate, pierdute, tăcute, rămase nespuse, pe toate le-am cules și le-am spălat cu rouă-de-soare. le-am presărat pe ropotul ploii și le-am înfipt în mare, de unde valul le-a adus la picioarele tale. Să nu te apleci! Eu am ținut odată valul în mîini și-am presărat fire de iarbă pe creștetul universului și-am văzut: Deasupra... Dedesubt... Nimicul își face culcuș. 2. Szavak (Cuvinte) Eldobott, elveszett, néma szavak, soha ki nem mondottak, rendbeszedtem mindeniket a reggeli nap harmatával tisztára mostam, szerteszét szórtam az esõ visszhangjával tenger vizébe véstem, ahonnét a hullámok lábad elé hordták. Ne hajolj le értük, mert egyszer már kezedben tartottad õket. Fûszálakat szórtam És láttam: Fentrõl… Lentrõl… Hogy a semmi magának fekhelyet készít. 3. Pruncul singurătății Legăn și acum pruncul singurătății... Îl hrănesc în neștire cu lapte-de-lacrimi, cu rouă-de-stele, chiar dacă știu că-mi secătuiește inima, și-mi frînge mîinile cu greutatea lui; chiar dacă știu că-mi obosește pînă și gîndurile sterpe. Legăn și legăn... poate va adormi o clipă doar. 3. Az egyedüllét gyermeke Még ringatom az egyedüllét gyermekét étellel kínálom könnytejjel, csillagok harmatával pedig tudom, hogy kiszárítja szívemet, leszakad kezem súlyától és tudom azt is, kiszívja hiábavaló gondolataimat mégis ringatom, ringatom… hátha elalszik, legalább egy percre. 4. Poate... A fost o naștere! A fost o moarte! Și a mai fost... poate, ceva-ntre ele... un cîntec duios sau un vaiet! (?) Spuneți-mi ! ce-a fost?!... 4.Talán (Poate) Volt a születés! Volt a halál! És közöttük volt egy kellemes dal Vagy talán egy emberi jaj Mondd: mi volt egyáltalán?! 5. Sub povara iubirii Te-ai îndrăgostit de mine, Durere, atît de tainic, atît de deplin, atît de etern! și-atît de spăimos te-ai împlîntat în oasele mele, încît au început să se sfarme sub povara iubirii. 5 A szerelem súlya alatt Te, Fájdalom, belém szerettél, sanyarún titkos, sohasem véges, mégis végtelen! És annyira félelmetesen a csontjaim közé hatoltál érzem, szétrobbanok a szerelem súlya alatt. 6. Firul de fum Am cules nenumăratele tale furtuni și-am continuat să trăiesc – prin bolul inocenței – în visul transformat în firul de fum, ce se strecoară prin toate ungherele tale cu veșnica pecete a arderii. 6 Füstszál Megszámlálhatatlan viharaidat gyûjtöttem össze, megpróbáltam átélni értetlenségedet. És füstszállá változtatott álmokat, amik minden porcikámba behatoltak, az esztelenség végtelen pecsétjével. 7. Priveam Între noi tremura de mult despărțirea dezlănțuind furtuni de spaime, în ploi dese de lacrimi. Priveam cum te depărtezi – fluture alb – prin asfințitul tăcerii aripilor însîngerate de strigăte, lăsîndu-mă să-mi gust întristările înmiit de întregi. 7 Láttam (Priveam) Hogy köztünk már régóta remegett az elválás a rémület viharait idézve könnyeink folytonos sürü esõjében láttam amint távozol – te fehér lepke – szárnyaid beolvadtak a szürkületbe emléked bennem maradt egy kiáltással, hogy megértsem ezt a kegyetlen szomorúságot. 8. Blestem Să-ți fie frate geamăn chinul meu și gura uscată de dorul sărutului! Ploaia-de-mine să te ude! Pămîntul-de-mine să-ți ardă tălpile! În dorul-dorului să te-mprăștii, mereu căutîndu-mă, mereu negăsindu-mă! 8 Átok (Blestem) Testvéred legyen a bánatom, Legyen száraz az ajkad a csókom utáni vágytól! A nyári esõ mosson tisztára Az anyaföld örökítse talpad nyomát A vágy kínjában olvadj meg Keress mindig engemet Úgysem találsz meg soha! 9. Neputință Doamne, m-ai așezat la începutul unui drum atît de lung, atît de greu! Și-n drum mi-ai semănat tot lumînări aprinse în locul copacilor verzi ce-aveau să-mi țină de umbră, să nu mă ardă năvalnicul soare-de-viață. Lumînările tale mi-au vegheat drumul în noaptea eclipsei totale, dar lacrimile iernii mi-au ars mîinile ce voiau să-mbrățișeze flacăra albă și blîndă. 9 Tehetetlenség (Neputință ) Uram, kegyetlen hosszú és nehéz útra indítottál! Meggyújtott gyertyákat ültettél a zöld fák közé, mik üdítõn legyezgettek volna, hogy ne süssön annyira az élet égetõ napja gyertyáid megvilágították utamat életem fogyó éjjelén. Könnyeim megégették tenyerem, karom ölelni vágyta a fehérség végtelen szelid fényét. 10. Cui să strig? Ce rost, să mai strig timpului, acestei lumi inerte și surde? cînd nu mai pot găsi lacrima din ochiul timpului iar sufletul lumii s-a stins în aduceri-aminte?! 10 Kinek kiáltsak Nincs értelme az idõnek kiáltani, ennek a süket és mozdulatlan világnak. Mikor nem láthatom a könnyet az idõ szemében, míg a világ lelke emlékeimben haldoklik. 11. Timpul meu Timpul meu unic, aparte de celelalte timpuri, s-a scurs atît de încet pe lîngă mine, încît nu mai știu de l-am avut, de-a fost cu adevărat al meu sau nu a fost decît iluzia unui timp răstălmăcit de Doamna Vreme. 11 Az én idõm Csak az én idõm páratlan, nem hasonlít a többihez csendesen folydogál mellettem azt sem tudom, létezik-e számomra, az enyém volt valóban? Vagy nem volt egyéb, mint illúzió, melyet az Idõ asszonya hazudott nekem. 12. Privește-mă! Sînt ghemul de alge prins în vîltoarea apelor. Miezul de singurătate, frumoasă și rece, ce trece prin lume ca umbra unei deșertăciuni fără nume: învăluindu-te, adunîndu-te, risipindu-te! 12 Nézz reám A vizek sodrába dobott alga – gén vagyok. Az egyedüllét tökéletessége, szépen és hidegen, mi áttûnik a világon névtelenként az árnyékba. összegyûjtve a szétszórt fényeket. 13. Unica oră a zilei Cînd se întunecă devin cenușie, mă dizolv în obscuritatea opacă o dată cu gîndurile în această unică oră a zilei plină de semnificații ce-mi bate-n ușă: e ora ispășirii! mereu izbăvită nicicînd ispășită. 13 A nappal egyetlen órája Mikor alkonyodik, szürkévé válok beolvadok a sötétség homályába egyedül gondjaimmal. Egyedülálló óra tartalommal teli kopogtat az ajtómon: - mert eljött a bûnhõdés pillanata, eddig megmenekültél, de sokszor megbûnhõdtél. 14. Cum aș putea? Cum aș putea să mai zăbovesc în ziua de ieri să mai pot aștepta la porțile lui mîine fără să mă-mpiedic de iremediabilul azi, care hoțește-mi fuge din mînă? Cum să păstrez fărîma de clipă a mea cînd ieri mă respinge lui mîine? 14 Hogyan tudnék Hogyan tudnék megrekedni a tegnapban, hogy a holnap küszöbén várhassak, mert belebotlok az elrontott mába. Mint ügyetlen tolvaj, kihull kezembõl. Hogyan tudnám megõriznia perc egy pirinyó részétmikor a tegnapok mindig a holnaphoz sodornak. 15. O toamnă bezmetică O toamnă bezmetică trece mereu peste mine cînd soarele răsare de dincolo de răsfrîngerea clipei, unde doar veșnicia sparge cerul și ferestrele zborului zvîrlindu-mă pe o creastă de vînt. 15 A dühös õsz A tomboló õsz vágtat rajtam keresztül pirkadattól, mikor a pillanat eltûnik mikor az örökkévalóság megõrizné az eget és a szárnyalás nyílásait elszórva engem a hideg szélbe. 16. Un loc anume Dați-mi un pămînt nou în care să-mi pot înfige rădăcinile cu aripi pînă la cer un pămînt nou ca o viață nouă care să nu-mi amintească nimic de pămîntul unde am fost atît de tare rănit. 16 Ama bizonyos hely Ismeretlen földet adjatok nekem, ahol elültethetem gyökereimet új földet – mi új életet jelez – ahol semmire nem emlékezem arra a földre sem, ahol annyira megsebzett voltam. 17. Flacăra Sînt flacără vie în cimitirul umbrelor noastre unde se mai preling nori-de-flori prin sipetul lacrimei și unde se mai prefiră același cer cu lavă de sînge ce sfarmă lespezile ochilor sub cutremurate pămînturi adunate în mine. 17 A láng Lobogó láng vagyok árnyaink temetõjében. Itt még virágfelhõk úsznak eltemetett könnyek sírjai felett. Az ég vár lávával telve, ami a vers alapjait szétrombolja és eltemeti a föld alá elrejtve önmagam sorsától. 18. Cum? Cum să găsesc liniștea în casa trupului meu mai asurzitoare decît tunetul, mai puternică decît un hohot de rîs și mai năprasnică decît furtuna? 18 Hogyan Miképpen találjak békét testem házában, amikor süketítõ mennydörgésnél üvöltõbb a süvítõ kacagás és hevesebb, mint a tomboló vihar? 19. Niciodată Vînturile de nicăieri, de pretutindeni se-adună la mine în casă cînd bucuria își face culcuș în inima mea. Sărmane vînturi! Chiar nu știți?! Niciodată inima mea, nu va ajunge îndeajuns de bătrînă, îndeajuns de uscată. să nu mai poată simți bucuria, durerea, și jalea. 19 Soha Hazátlan szelek, mindenhonnan a házamba gyûlnek akkor amikor az öröm fészkel a szívemben. Szegény szellõk nem tudhatjátok a szívem sosem lesz eléggé öreg, megfáradt, hogy ne tudná megérezni az örömöt, a fájdalmat, a táncot. 20. Întemnițare Toți ajungem în țara ce se întinde pînă la granițele nemărginirii; acolo unde firul apei pătrunde în pădurea fermecată izbindu-se de colții ascuțiți ai pietrei din valea-blestemată, unde, fără să știm, ne întemnițăm amintirile. 20 Bezáratás Mindenki eljut abba az országba, melynek végtelen határai vannak. Ahol a patakocska beszivárog az elvarázsolt erdõbe leküzdve a hegyes kövek csorba fogait. Ott megkapaszkodok egy völgy peremén és ott bezárom emlékeimet. 21. Așa va fi Așa a fost iubirea, firească, la fel ca florile ce-nfloresc vara la fel ca păsările ce zboară spre sud la prima cădere de frunze! Și-așa va fi întotdeauna fără să bănuim că dăm socoteală tinereții din noi sau bătrînilor arbori. 21 Olyan lesz Olyan a szerelem, természetes, mint a nyárban kinyíló virágok vagy mint a vándormadarak repülése vagy az elsõ lehullott levelek. Mindenkor így lesz anélkül, hogy sejtenénk: mert el kell számolnunk a bennünk élt ifjúságunkkal egy öreg fának. 22. Uitată-n uitare Uitată-n uitare, inima mea a uitat să mai bată; doar urma unei zbateri de aripi mai pîlpîie din vreme-n vreme uitată și ea în oboseala unui zbor de niciunde chemat, de niciunde venit, încremenit în uitare. 22. A feledésbe felejtett Feledésbe felejtettek a szívem rejtett versei, csak egy szárnycsapás nyoma parázslik csendesen kitörölhetetlen õ is a repülés fáradságával, mi soha nem tér vissza, sehonnan nem jött megkövesedett a feledésben. 23. De-atîtea ori De-atîtea ori am plîns pe umerii ploii ce-și fura furtuna din norii mei De-atîtea ori am plîns pe umerii nopții ce se-aduna din zilele mele goale de timp și de tine! De-atîtea ori am plătit cerșetorilor de somn să te aducă în visele mele, să pot plînge pe umerii tăi – ce nu-i mai gasesc nici aici, nici altundeva. 23 Annyiszor Annyiszor sírtam az esõ vállain abban a fergetegben. Sokszor sírtam az éjszaka vállain mik a napjaimból voltak összerakva a te hiányodban annyiszor fizettem az álom kéregetõinek azért, hogy álmaimba visszahozzalak. nem talállak. 24. Abia acum Îmi despic anii maturității pe-aceleași cîmpii nesăbuite ale copilăriei, unde abia acum descopăr durerea și sfîșierea din firul de păr alb al mamei. 24 A hajtincs Darabokra hasítom életem éveit a gyermekkor szûzies mezõin csak most találom meg a fájdalmat anyám fehér hajtincseit. 25. Loc de odihnă Casa mea a devenit loc de odihnă pentru furtună și vînt, ploaie și grindină, fulgere și nebunie. 25 A menedék A házam a viharok és szelek menedékévé vált. Helyet kapott a jégesõ, a villámlás és a mennydörgõ ég. 26. Dacă poți ocrotește-mi visele copilăriei pe care ți le-am dat în grijă pînă mă voi putea întoarce după ele. Obosita-mi retină – aripa păsării rănite – adăpostește și-acum sîngele prelins din lacrima sfîșiată cu surîs de copil. 26 Védelem Védd meg gyermekkorom álmait, miket gondjaidra bíztam addig, míg utánuk jöhetek. Elfáradt szemem – felsebzett szempillám szárnya – még mindig menedékhelye gyermekkorom összetört könnyes álmainak. 27. Te-aș mai putea chema (?) Te-aș mai putea chema pe tărîmul iubirii, Fulger prăvălit de Providență! dacă tristețea cea mai ucigașă – a neiubirii – nu m-ar fi aruncat pe marginea prăpăstiilor înșelate de păduri. 27 Hívjalak-e még Hivjalak-e még a szerelem tereire sárba döntött a sors villáma ez a leggyilkosabb szomorúság: a szerelem hiánya ide hajított az erdõkkel szegélyezett szakadék szélére. 28. Desprindere Las rugile, undeva, la marginea cerșetorilor de somn, și reven în locul popasului unde ruga se desprinde de trup prin voința chemării ce rupe hotarele. 28 Elválás Valamikor elhagytam a máglyákat és álmok koldusainak szegletérõl megtérek pihenõmhöz hol az imádság kiválik a testbõl a tudat akaratából és széttépi a határokat. 29. Ziua care vine Ies în prag să iscodesc noaptea, în fața mersului zăbavnic al astrelor. Ies în noapte să visez împreună cu Luna și înfig diamante în coroane de fier. Dar ziua... Ziua are puterea de a dărîma, de a zgudui visul și speranța pe care le înalț din nisipuri cîntătoare. 29 A következõ nap Küszöbömre állok, hogy az éjszakában belekeveredjek a csillagok megállás nélküli forgatagába. Az éjszakába érkezem a holddal együtt álmodozom, gyémántokat rejtve vaskoronába. De nappal… a napok tomboló ereje megrontja az álmot és reményt, miket az éneklõ porból magasra emelek. 30. În afara visului Adorm mereu în afara visului semn că nici visul nu mă primește. Adorm mereu pe aceleași cuvinte acum fără sens răscolind lutul simplu, nisipul fin și fierbinte adunat din aurore îmbătrînite poate prea devreme în casa vieții mele, unde visul își face culcuș în imaginarul pustiu. 30 Álom nélkül Mindig álom nélkül alszom el jele ez annak, hogy az álom nem mindig fogad be. Értelmetlen fogalmú szavakkal, feldúlva a piszkos agyagot finom homokot forró szivárványokból össszegyûjtve rejtem az életem házába. Talán így az álom lefekszik mellettem elképzelt pusztámban. 31. De cîte ori te-ai întors? Ai băut din izvorul uitării și ai crezut că ai să scapi de tainele și tainițele memoriei, fără să-ți pese de vîrtejul destinului ce-ți conduce eterna întoarcere, naștere și renaștere, pînă la iertarea păcatelor. 31 Hányszor fordultál vissza? A felejtés forrásaiból ittál hitted, hogy megszabadulhatsz emlékeid titkaitól, kétségektõl számon sem tartva sorsod sodrását, mely az állandó megtéréseket rejtheti. Születés és tán ujjászületés… a bûnbánatig. 32. Răzvrătirea lacrimilor Am pătruns în miezul cristalului ca-ntr-o eternitate. Suprafața sticlei ca bolta cerului ascundea în ea minuscula mea lume într-un întreg univers. Dar n-am știut că odată intrată-năuntru mi-am încătușat toate timpurile în pocalul lacrimilor-răzvrătite. 32 A könnyek lázadása Úgy hatoltam kristályok mélyébe, a halhatatlanságba. Ûveges felszín – mint az égbolt – magába rejtette piciny világomat tán úgy, mint a kristály a világegyetemet. Nem tudtam, ha egyszer bekerültem idõmet lebilincseltem a könnyek forró kelyhébe. 33. Dureroase tăceri Cum să acopăr fîntîna în care se desfundă izvoarele vechi? cînd dincolo de răsfrîngerea clipei răspunde doar ecoul, ascuns în tăcerea apei, ce se strecoară și el în piatra de mal! 33 A néma fájdalom Hogyan fedjem be azt a kutat, melynek vizében régi források tisztultak hangtalan pillanatok vergõdésére a fedetlen kút visszhangja felel elbújva vizében a hallgatás, úgy, ahogy besurran a víz a sziklák közé. 34. Subjugare Cascade urlătoare: tăcerile revărsate în vîltoarea vieții îți rostogolesc amintirile aduse din tărîmul trecutului. Tăvălugul te-ajunge, te prinde, te soarbe, subjugîndu-te acestei prăstăvăliri. 34 Leigázás A hallgatás: örjöngõ vízesés hiába menekülök feldúlják sodrai az emlékeket a múltból életre születnek. A özön utolér megfog felfal leigáz téged örjöngõ sodrásával. 35. De-acolo... de unde tu erai De cîte ori am voit să respir trecutul – numai acel trecut fericit! dar toate mările mi-au fost golite, ca și auzul, ce-mi aducea un zvon de departe, de-acolo de unde tu erai cîndva. 35 Ahonnan te voltál… onnét Hányszor szerettem volna múltamat belélegezni, de csak a boldog perceket. Mindenik fogalom kiürült kopik a hallásom tán néha hozok valamit messzirõl onnét, ahol te voltál valaha. 36. Cît... și cînd...? Cît să mă întind, cît să mă aplec cît să mai las, cît să mai iau din inima mea de-aici și de aiurea ca să ating și să culeg lumina bună, caldă? cînd împrejurul meu numai lumina unei ceri tăcute și triste o simt, o ating și mă arde! 36 Mikor… és mennyit...? Meddig nyújtózkodjam, meddig hajlongjak, mennyit hagyjak, mennyit vegyek ki a szívembõl vagy akárhonnét, hogy megérintsem és összegyûjtsem a fényt? Körülöttem az ég fénye ragyog hallgatva és szomorúan érzem, hogy megérintettem és éget! 37. Ca și atunci... Și-atunci... ca și acum mă aplec să culeg gîndurile de ieri, și le pun la căpătîi flori așezate-n cununi... ca o rememorare a unui trecut netrecut. Și-acum... ca și-atunci... le găsesc numai în memoria vremii, cu farmecul ofilirii din prima înflorire, îngropate-n timpul ce trece... și... trece... prin mine. 37 Úgy, mint akkor Akkor is, most is görnyedve összegyûjtöm tegnapi gondjaimat virágokat helyezek mellé koszorúba fonva… akkor is… most is… az idõ emlékében látom meg õket, a beavatás varázsával a bennem elrejtett idõben eltemetve. 38. Iartă, Doamne! Fără tine sînt fir de nisip fără memorie, sînt bob de grîu fără sămînță. Dă-mă, Doamne, vîntului de miazăzi! să mă ascundă în poalele cerului și să mă închidă-n carapacea luminii. Împreunează-mi mîinile în rugăciune! Ocrotește cuvîntul ce nu mă omoară și acoperă-mi cerul cu întregul Tău nume! Și... iartă, Doamne! copila sălbatică ce uită numele Tău fără voie. 38 Istenem, bocsáss meg Nélküled egy porszem vagyok megfosztva emlékektõl csíra nélküli búzaszem. Istenem, ajándékozz a déli szélnek, hogy elbújtasson az ég mezejében a világosság karjaiba zárjon. Fondd össze kezem imádkozásra! Védd meg a szót Fedd be látomásomat a Te neveddel Istenem, bocsásd meg egy vad leányzó bûneit, aki akaratán kívül felejti el Nevedet. 39. Totul cade Ascunsă în inima pămîntului, învăluit de aburii începuturilor nu mai văd înălțimile albe. Totul cade în prăpăstii fără număr, într-un vîrtej ivit de niciunde și răscolește aerul al cărei plînset ucide. 39 Minden hull A föld szívébe bújva, a kezdet ködével bevonva nem látom már a csillogó csúcsokat. Minden hull számtalan szakadékba sehonnan sem jön mentõ forgatag, hogy felkavarja a levegõt, minek sírása gyilkol. 40. Ceasul amurgului Cîte sunete mute vin în ceasul amurgului ce stă să se-aștearnă, dar se ascunde încă pe undeva! Îl simt cum lunecă printre pădurile încă verzi, printre smîrcuri, movilițe și buturugi. Iar tu și eu, - noi -, ne tîrîm la fel de tăcuți în bastoane de fum ce le-am dori mlădițe. 40 Az alkonyat órája Rengeteg hang jön az alkonyat óráiban szétterülni készül, de még valahol bújkál! Érzem hogyan érnek a még zöld erdõkben a rügyek a dombokon és a szõlõtõkék között. Te és én csúszkálunk halgatagon füstbotokkal, melyeket a rügyeknek szántunk. 41. Luna fugară Cîteodată se mai dezmiardă luna în pletele mele și-atunci... singurătatea ei, devine singurătatea mea și-mpreună ne pierdem în noapte ca două lunatece nebune alergînd după stele, alergînd după soare – mereu cu un infinit între noi. 41 Most pedig egyedül Számtalanszor meghallgattam gyónásaidat, elédbe szaladtam annyiszor megbocsájtva neked! Azért is, amit ki nem mondtál azért, amit éreztél… és most… mikor lelkem gyónásra készen áll egyedül maradtam utam szélén, mely ma már sehova sem visz… és senki nincs a közelben. 42. ZÃPADA ACEEA Cînd nori plini de ură se adună deasupra capului meu, uimită, mă-ntreb: Unde este zăpada? Zăpada aceea... care îmbuna lumea. 42 Fekhely a szavak számára A hajnal mélységébõl elveszett idõk éjszakáiban levelek árnyait felmutatom szavaimnak keresek alvóhelyet szavak, mint vakok nézik egymást védve titkaikat. Jéghegy szívében születtem elárasztva levágott rügyek énekével rügyek sírása között keserû ízek peregtek szét. 43. Și-acum singură Þi-am ascultat de atîtea ori spovedaniile, și am ieșit în întîmpinarea ta de-atîtea ori iertîndu-te! pentru ceea ce nu ai spus, pentru ceea ce nu ai simțit... (?) Și acum... cînd sufletul meu e pregătit pentru spovedanie, sînt singură la marginea unui drum ce duce nicăieri... cu nimeni în preajmă. 43 Menekülõ hold Néha a hajtó parancsa alatt kényeskedik a hold és akkor… az egyedülléte egyedüllétemhez válik hasonlóvá elveszünk az éjszakában, mint két holdkóros bolond csillogó csillagok után szaladva vagy a nap felé, de közöttünk mindig ott lohol a végtelen. 44. Un culcuș pentru cuvinte În noaptea timpurilor pierdute din răsuflarea zorilor răscolesc prin umbrele frunzelor să caut culcuș pentru cuvintele mele ce se privesc precum orbii și-și păstrează secretul. 44 Az a hó Mikor a gyûlölettel telt fellegek összegyûlnek fejem felett csodálkozva kérdem magamtól: Hol van az a hó? A hó, amely a világot valamikor jobbá tette. 45. Undeva Sînt aerul ce vuiește în strigăt agățîndu-se de tot ce-i iese în cale pentru a căpăta un răspuns, un adevăr, o taină adîncă-adîncă!... Undeva departe-aproape Auzeam tînguirea sfîșietoare, dureroasă, a ceva neîmplinit, nedefinit. Ce era ?! Pentru tine: Nimic! Pentru mine – Strigătul și Răspunsul se despărțeau pentru totdeauna, fără să se fi întîlnit! 45 Valahol Levegõ vagyok, rikoltásokkal süvítve, lapulva mindenhez, mi útjába kerül tán azért, hogy választ kapjon, egy igazat egy titkot, mélyet. Valahol – közel – lelem az eldobott marcangoló fájdalmas siránkozáshoz Valami teljesületlen, meghatározhatatlan. Mi is volt???!!! Számomra a semmi Számomra : Kiáltás és Válasz mik elváltak egymástól mindörökre anélkül, hogy valaha is egyesültek volna. 46. Talismanul Fă-mă talisman drumului tău! brățară pe inima ta poartă-mă! Rug fă-mă arderilor tale! Blestem de dragoste să-ți fiu și sfetnic în noaptea de veghe! 46 Talizmán Végy magadhoz az utad talizmánjaként, viselj a szíveden, mint egy karkötõt! Tégy szavaid máglyájává szerelmed átka legyek az álmatlan éjszakáid tanácsadója! 47. Numai atunci! Numai atunci cînd vei descoperi ținutul unde strigătul devine șoaptă și-ai să auzi șoapta nerostită... numai atunci cheamă-mă! Numai atunci! ne vom putea scufunda în rîul șoaptelor din mîngîierea timpului-nenuntit. 47 Csak akkor Csak akkor hívjál, mikor megtalálod azt a világot hol a kiáltás suttogássá válik akkor meg tudod hallani a kimondatlant a suttogást. … csak akkor… csak akkor hívjál. Csak akkor akkor tudunk majd lebukni a suttogások vizébe a megcsendesült idõ simogatásával. 48. Tîrziu mi-am amintit Am plecat lăsîndu-ți pe pragul toamnei un timp de uitare, de regăsire și iertare, și-un timp de iubire!. Tîrziu mi-am amintit: un timp pentru mine uitasem să-ți las! 48 Éppen akkor… Épp csendesen, megbékülten szívtam magamba az egyedüllét surrogásában a szürkületet mikor valaki felém suttogta Várj! Érkezni fog egy másik tavasz, akkor mikor a remény kivirágzik. A te kegyetlenségedtõl telitett szívem fellázad megfullasztva engemet! 49. Străina Străina din mine te-a iubit! cu patima nebună, pînă la epuizare, te-a iubit! Singură, fără străina din mine, în bezna nopții dinlăuntrul meu, nici eu nu mai sînt decît o umbră a străinei ce a fost cîndva rătăcită nemaivoind să știe că a fost. 49 Az idegen Téged belõlem csak az idegen nõ szeretett! Bolond szenvedéllyel kínszenvedésig szeretett! Egyedül a bennem lévõ idegen nõ hiánya a bennem fészkelõ éjszaka sötétségével nem vagyok több, mint az idegen nõ árnyéka nem akarván tudni azt, hogy igazán létezett. 50. Întotdeauna Am trăit o mie de vieți și-n fiecare te-am iubit o dată ca apa, altă dată ca focul, apoi, pămînt m-am făcut, și cer m-am făcut risipindu-mă-n ziua și noaptea de pe genele tale. 50 Mélység Megéltem ezer életet, mindegyikben szerettelek, úgy, mint a vizet, máskor, mint a tüzet vagy azt, ami a földbõl teremtõdött majd éggé lettem elvesztem szemeid nappalaiban és éjszakáiban. 51. Acum ca și atunci Acum ca și atunci vuiesc amintirile năpăsătoare, ’năbușitoare, neostoite, neobosite, cum la fel vor vui cînd noi nu vom mai fi. 51 Most és mint akkor Most, mint akkor emlékek süvítenek közönyösen, fojtogatva, szomjasan, így fognak körülöttünk üvölteni akkor is, mikor már nem leszünk. 52. Fără titlu V-am scris povestea mea pe-o coajă de mesteacăn ce-am aruncat-o-n foc! De nu o vreți: Vegheați!... Nici o scînteie să nu sară! Să nu vă ardă pragul minții! 52 Cím nélkül Egy nyirfa kérgére írtam meg mesémet azt pedig a tûzbe hajítottam. Ha akarjátok: virrasztok! Egy szikra se szóródjon szét, hogy megégesse az értelem küszöbét. 53. Dialog simplu — Sînt iubirea mila și mîngîierea înțelegerea și speranța bucuria, adevărul și viața! Tu cine ești? — Eu?! Omul care-a uitat să se bucure. 53 Egyszerû párbeszéd — A szerelem vagyok a könyörület és simogatás megértés és remény az öröm, az igazság és az élet! Te ki vagy? — Én?! Az emberekkel elfelejtettem boldog lenni. TEXT COPERTA a IV–a Dacă după cel de-al doilea volum Anotimpuri ostile Romul Munteanu afirma că „poeta deschide calea unei noi literaturi a sentimentelor, a lacrimilor și blestemelor despovărate de modelele tradiționale uzate“, volumul Ochiul somnului – darul iubirii marchează o importantă etapă a maturității poetei și este o ultimă confirmare valorică a drumului ales. Creată din centrul motivelor contrastante, întrega carte este o singură operă – o operă adevărată, dar cititorul poate percepe micropoemele ca pe o piesă aparte, perfect închegată și suverană de fiecare dată. În fiecare poem sună și răsună aceeași simfonie polifonică a motivelor poetice. În poezia română feminină, Viorela Codreanu Tiron – ca și Monica Pillat –, se distinge prin accentuata exprimare a eternului feminin. Albert Kovács *** „Ha a második kötet után: Ellenséges évszakok, Romul Munteanu, irodalom kritikus, a következöket mondotta: «A költõ egy új utat nyit egy új irodalom irányzat számará: az érzelmiség, a könnyek és az átkok jelegét, mely feliszabadult a szokásos modelek szorításából, melyek már kivénültek», a kötet Az álom szeme – a szerelem varázsa egy új évszakot nyít a költõ fejlödésében, ugyanakor egg ujabb bizonyítéka a költõ értek – utjában, melyet sájat maga választott. Az ellentmondasok motivumának központjából született kötet, egészében egy egyedüli mü – egy valodi mü, de az olvasö az apro versikéket egyedüli müként veszi tudomásul, mint önáll verset, teljesen szuverén valomit minden egyes alkalommal. Minden versben ugyanaz a polifolikus szimfonia hangzik poetikus motivumokon. A román nôi lyrikában Viorela Codreanu Tironot, ugy mint éppen Monica Pilattot, a mindenkori nôiseg jelemzi. Albert Kovács Egyetemi tanár. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy