‘’ voyons,Puiule,voyons’’(Andreea Cristina Novac)
-***-
și ce dacă***
n-avem voie să mergem prin dosul strazii
copacii sunt prea bătrâni
de când le cade șindrila peste crengile
neînflorite încă
-cum ar fi penele dacă păsările ar refuza să le mai poarte***-
știu doar
că tot ceea ce nu se vede se găsește numai
într-o diateză pasivă
n-ar trebui să crezi adevărul e
că nici eu nu mai cred
dragostea
nu se găsește de cealaltă parte a străzii în gazoane
și când dormi cu gândul pe pervaz
n-auzi cum dincolo de perete se trage clopotul
bisericii
de cei ce cred doar în nonfuncționalitatea deșteptătorului
râde
nu o singură dată încă râsul acesta îți va rupe
picioarele scaunelor (cariile sunt prea blânde pentru asemenea infracțiuni)
vechiturile îngropate odată cu morții
de fapt
sunt
confidența cutiilor de conserve dependente de ardența
asfaltului acestei străzi
nu mai știu nimic
atâta doar să-ți spun că nu ceea ce cunosc mă interesează
iar tu e o silabă prea scurtă de legat
-cum ar arăta omătul dacă i-am face transplant de pene***-
[în negrul de fum al motoarelor diesel]
astăzi aștept întoarcerea îngerului risipitor
voi urmări cum vecinii le-aruncă cutii în cap
trecătorilor ce-au auzit de reduceri la jumătate
din preÈ› la aripi congelate de fluturi
valabile/doar/până mâine dimineață când toți
vor arunca cu ouă în loc să-mi bată la ușă
am să le spun
salut, mais je suis en retard

sunt cu tine,puiule,aici, mergem prin dosul străzii
pentru noi
păsările-au împăiat omătul cu propria haină

-să-nțeleg
că dragostea e totuși
de cealaltă parte a străzii de unde mă chemi***-