nu am știut cum să îți spun

bulevardele se roteau în jurul meu
pietre doar pietre
pavajul sărit de atâta mers inutil
magazinele se închideau pe rând
nu avem apă doamnă
nu mai avem

traversam încet prin fața ferestrelor
mă temeam să nu fiu văzută când tremur
când calc prin bălți ca prin pedeapsă

mergeam pierdută pe urmele noastre
ascunsă de rânjetul clădirilor
perete lângă perete
se așeza singurătatea
om lângă om

mă strângeau tot mai rău hainele
semănam cu fetița de la doi
acoperită de vânătăi
nu mai puteam privi
nu mai suportam melcii striviți

nu am știut cum să îți trăiesc


(Constanța, 20 oct.)