comori tăcute se lipesc de ochii noștri
mirați prea mari prin cețurile lunii.
până dimineață nu ne deranjează nimeni,
e un timp, e destul...
e un timp parfumat rătăcit sub lumina nopții noi
eu arunc spre tine un zar cu cinci fețe – toate zâmbesc
fâstâcite... ca niște îngeri prea îngăduitori
cu păcatele noastre de carne;

te aștept

atât de fragedă îmi pare
buza ta cea mai de jos
docilă, copilă, umilă

te mai aștept

ți-ai strecurat batista din mâna dreaptă
în cele stângi
și ai îndoit colțurile...
e arsă pe alocuri, parcă am văzut un chibrit
ascuns printre faldurile sale
nu te întreb cine.
te mai aștept încă,
pur