dimineața scara blocului miroase a clor. aud oamenii tropăind ca și cum s-ar scutura de zăpadă afară însă e totul încremenit în ziua de ieri în cea de alaltăieri și probabil în toate zilele care au trecut. aud oamenii tîrîndu-se niște melci care lasă în urmă dîre uleioase îmi spun că probabil dîrele astea miros a clor a dezinfectant prea slab să mai curețe ceva.

toate se întîmplă cu un scop. ca de exemplu mirosul de clor poate nu e miros de clor e o senzație care îmi aduce aminte de nova euro de felul în care se spală carnea dimineața de felul în care se pun etichete pe lucruri complet inutile nu pentru că ai avea vreodată nevoie de ele ci pentru că totul costă.

e tot mai frig. frigul e o menghină care stoarce oamenii ca pe niște bucăți de aluminiu pînă ajung la o formă. orice formă.
e tot mai lungă dimineața care se întinde peste oraș ca o rețea de înaltă tensiune deasupra ei o pasarelă pe care se întrec cerșetorii. cine atinge pămîntul fără să se electrocuteze ia tot. banii diluantul din pungi canalul din ștrand și căldura asta în care ai putea dormi la un moment dat.

rezemat de geamul vagonului. din cînd în cînd o rafală de vînt îmi secționează șira spinării. mă înțeapă ochii atîtea imagini se succed rapid și totuși prea puține lucruri de văzut. simt ochii umflați poate mai tîrziu se vor sparge ca baloanele din bîlci.

o sută de scenarii. o mie. o sută de mii de scenarii pentru același fapt. poate o să cad de pe scara vagonului la oprire poate n-o să te recunosc poate o să mă placi poate nu poate nu voi spune nimic poate am să spun tot ce-mi trece prin cap poate o să stau în sprittime la o cafea pentru că nu te-ai trezit încă. șterg tot o iau de la capăt.

ridic degetul în aer scriu. aaaaaa. aici acolo aha aiurea. aș putea crede că va conta ceea ce-ți spun niciodată nu-mi iese bine. gîndurile se rotesc în capul meu ca elicea unui vapor dacă încerc să mă opresc asupra unuia se opresc toate și nimic nu mai are importanță. așa că mai bine iureșul ăsta din care nici eu nu înțeleg mai nimic dar în care toate sunt importante.
plus o poftă ciudată să mă urc pe acoperișul gării să văd cît îmi ești de aproape.

zi. noapte. zi. noapte. zi. noapte. zi. noapte. zi. noapte. zi. noapte. zi. noapte.
închid ochii. deschid ochii. închid ochii. deschid ochii. închid ochii. deschid ochii.
toate se întîmplă cu un scop. poate cînd închid ochii de fapt nu-i închid e mai mult o senzație de pustiu. poate cînd deschid ochii de fapt nu-i deschid e mai mult o senzație care îmi aduce aminte că am nevoie de certitudini.

aud oamenii tropăind ca și cum s-ar scutura de alți oameni afară însă e totul încremenit în ziua de ieri în cea de alaltăieri și probabil în toate zilele care vor trece.
ridic degetul în aer scriu. aaaaa. a m n e v o i e d e t i n e. șterg tot o iau de la capăt.
e tot mai frig.
din cînd în cînd părul tău îmi secționează șira spinării.