În lustrul vremii plâng versetele Scripturii
Cain și Abel, triști, fatidic strigă-n noi,
Zadarnic căutăm prin praf lapislazuli,
Stelele dorm în nimbus cu-o aripă-n noroi.

O ricșă de speranțe boeme ne e viața,
Ce o tîrâm sodomic prin năluciri de vis,
Când agonia nopții îmbracă dimineața,
Vînăm, suntem vînați, printr-un Dedal proscris.