Picuri roșii demonic plesnesc pământul,
O întreaga armată de pe mână mi se prelinge.
Nu mai simt nimic... nici măcar tăișul
Cu care-am scris haotic un singur nume.

Îl voi purta mereu în lumea mea cea gri
Făr' de îngeri, demoni, umbre și stihii...
Mereu vei fi cu mine, chiar dacă tu nu știi,
Te voi chema neștiutor și tu în vis vei răsări.

Pe podeaua rece, înghemuit în colțul meu cel șters,
Îngân același cântec, aceleași versuri făr' de sens...
Aș ucide timpul doar să te pot ține lângă mine
Neputincios strig: "ucide-mă... că-n brațe nu te pot ține!"

Îți văd umbra spre mine pășind încet,
Aud podeaua sub pașii tăi gemând,
Zâmbesc nebun umplut de frică, incert
Te conturez în mintea-mi făr' de alt gând.

Și te apropii lângă inima-mi amară
Prizonieră-n trupul meu gol și muribund,
În beznă te simt zâmbind ca odinioară
Și glasul tău dulce îl aud vibrând.

Cu spatele spre mine te găsesc în noapte,
Ca un cadavru în brațe mi te stingi,
Tremur gol lângă tine printre miile de șoapte,
Pierdut te rog încă o dată să mă atingi...

Iar tulburii mei ochi privesc în van
Dulcea căldură să ți-o prindă,
Dar tu taci... tremuri și cazi
Ca un demon departe de lumina lină.

Singur mă simt alături de corpul tău rece
Lasă-mă să-ți sărut buzele de mormânt!
De mult mi-am dorit ca frigul să plece
Iar tu să devii al meu un înger sfânt.

Cu mâna tremurândă trupul ți-l cerc,
Formele tale din gând mi se trezesc,
Să prind în palme chipu-ți încerc
Dar dispari de-ndată ce-l găsesc.

În fumul de țigară formele-ți pierd
Și-ncep să-mi mușc scârbit buzele rănite
Nu cred vreodată că aș putea să te iert
Că nu vrei sau nu poți să mă iei cu tine.

Sufletul tău în păcate se scaldă fericit,
Dă-mi voie să râdem în dulcea lor agonie,
Ia-mă cu tine împreună să păcătuim
Cedând enigmatic în a inimii nebunie.

De ce nu poți să mă înțelegi?
De ce mereu trebuie să mint că te urăsc?
De ce nu poți numele să-mi strigi
Fără să-mi zici apoi că mă urăști?

Ca un ciuline de viața mea te-ai prins,
Malefică ființă dulce răzbunătoare,
Cu spinii tăi mărunți pielea mi-ai atins
Și plâng adesea că durerea nu moare.

Curge sângele meu cald pe podeaua rece,
Delirez în lumea mea sihastră pe neștiute,
Cu silă-mi privesc cavoul plin de odisee
Gravate pe poze, pe lucruri, pe inimi pierdute.

Răvășit de amintirile mele nebune
Vocea ta halucinantă o caut absent
Neînțeles sunt, neînțeles voi rămâne
Izbind nepăsătoarea lume violent.

Cu puțina mea viață ce încă-mi curge prin vene
Pe aceeași stradă ticsită cu bălți mă plimb incert
Aceiași pași obosiți îi târâi purtat cu o lene
Iar în urma, siflant, stropi de sânge se aștern.

În spatele meu mi se ridică umbra
Și-n praf, supusă, calcă odată cu mine
Printre mucuri de țigară îmi pierd urma
Înghețat tresar când te-ntâlnesc pe tine.

Viciu ești pentru demonul din mine
Păcat că tu nu vrei asta să înțelegi
Þi-aș face zilele de bucurii pline
Însă tu cu dispreț mereu mă îndepărtezi.

ÃŽn ochi te privesc... acum recunosc
Că ei ard mocnind ca flăcările iadului
Aș vrea să știi cât de mult te ador
Demonul meu... sau îngerul nimănui.

Mă pedepsești amarnic când tu poți să zâmbești
Suflet făr' de vină, pustiu ca mine pe acest pământ,
Nu mai zâmbi, te rog... că ai să mă îmbolnăvești
Și inocent am să surâd îndelung, de tot uitând.

Rod viermii al meu suflet vinovat
În urmă împroșcând venin
Tăcut-am până acum... disperat
Caut de la tine un simplu alint.

Mii de îngeri am rugat drumul să-ți păzească
Să-ți sărute pașii în fiecare dimineață
Ca-ntr-una din ele lângă mine să te găsească
Lipită de trupu-mi și cu mâna pe față.

Nimic nu pot înțelege, căci tu nu vorbești pe-nțeles
Mereu cuvinte deșarte de pe buze ți se preling.
Va trece un timp surd peste noi... și-ncet
Mă vei uita, iar eu voi plânge al meu destin.

Tot ce-mi doresc e să te am aproape
Să te alint, să te sărut cu dor pe pleoape
Lasă-mă lângă tine... te rog... nu vreau să te pierd
Strânge-mă în brațe că altfel nu pot să te iert