Ademenit am fost de-a lumii frumusețe,
Am poftit lacom să port ghirlanda de minuni.
Dar au venit cei orbi să îmi închidă ochii,
Să-mi spună "adevărul" ...să-mi pună pofta-n cui...
Trezit am fost doar de iubire, spațiul
S-a curbat parcă spre tine să mă poarte
Precis atunci când n-aveam coordonate
Ori hartă ori busolă ori chef să mă adun.
"Nu mai plânge,mai ai puțin...
Atât de puțin încât deja simți sfârșitul căci ești sfârșit...
Și când îți frâng aripile cu răsuflarea lor cea aspră,
Când privirea lor te face să te topești în stropi de iarnă,
Uită-te în jurul tău și întinde-ți mâna cea slabă și slăbită
căci o va găsi...
Somn nu mai ai,căci să visezi visele e chin
Și să visezi visele singur mai singur te face.
Nimeni nu ți-a văzut aripile..."și cum să le vadă?"
Mă întrebi tu..."când zac frânte în așternutul nopții"..."
Dar tu le vezi...și rupte-ți par frumoase
Așa ai siguranța că n-am să zbor de-aici.
C-am să rămân invalid înger lângă tine
Și-ai să mă vindeci zilnic de dorul meu nebun.