în palma ta e o ușă, când dormi
intru prin tine nepăsătoare

e ca și cum mi-aș pierde un plămân
la început nu pot respira
apoi alveolele traversează nisipuri
mă adăp dintr-o caravană
ca un animal speriat, rătăcit de turmă
îmi suflec mânecile dar nu găsesc niciun izvor

îmi pierd un ochi, am zis, mai bine mi-l smulg singură
decât să mai văd corbii cum îmi dau ocol
venele în mine orbesc, o iau razna
pulsează haotic, sângele devine ceva mult mai rar
atât de rar, încât îmi vând picăturile
pe care trecătorii și-au șters pantofii murdari
habar nu ai ce ți se întâmplă la miezul nopții

nu te mai pot atinge și sunt abia la începutul drumului
anesteziată cu un fel de întuneric
gratii între poeme, rămân închisă pe dinăuntru
încep să văd o ușă, două uși, trei uși

respir, am găsit puțin aer
în inima pierdută la jocul de cărți
în zadar, se blochează toate intrările
zale, chei, balamale
sunt numai câteva obiecte care nu îmi aparțin
așa că am să pariez pe ele