Îți mângâi boala asta
ce te roade,
sunt ani
încătușați în torțe,
cu păsări renascând cadavre,
cu uși trântite-n stupizenii.
Pun cataplasme,
dau cu smirnă,
te clatin dulce-n balansoar,
ți-acopăr ochii
să nu vezi ca stupii sunt goi
și luna smulsă.
Aproape vindecat
te văd
pe-un tomograf cu pieptul scos afară.
Dar alt țesut
se spurcă a boli,
mă cred
un demon c-am atins
poetul,
cu gura mea-n contururi
tot mai largi.
Deasupra stă
un scripete
cu funia să crape,
motelu-i gol, e noapte,
în fluturi zac prăpăstii
netraversate încă.
Primește-n dar
ce am aici, prin geantă,
vezi, cheia aia ruptă
e pentru calendar.
Aruncă
ziua de-azi la ghenă,
dă calului, voinice,
fân roșu,
să-și spună ca e-n basm.