dincolo de mine este copilul inchis in spatele numelui sau
de piatra ridicat in brate gol de parinti el pleaca zilnic din sine
cu regularitatea unui ceasornic repara iluzii copilul nu stie ca astazi
ca ziua de astazi va muri la cea de-a douasprezecea bataie a mainii
sale stangi se va inceta totul nu mai are rabdare pactul este unul
multiple sunt consecintele pactului se vrea insingurat in coltul
sau de macrocosmos uitat de pasari pentru totdeauna
isi propusese sa doarma sa uite de viata sa regulata de sticlele de
lapte consumate intotdeauna in doi de marele viciu de a sparge
sticla de lapte se intamplase ceasornicul sa se strice in aceeasi zi
de atunci ratacea pe pamant cu pasarile incercase a le urmari peste tot
cu sange in trupul batran prevazut cu amintiri ca hiperbole prafuite si lasate
in drum cine ce cum se intreba de ce mai degraba scopul si nescopul sunt
totuna de ce diferenta este intotdeauna graduala intre suferinta si restul de ce
resturile suferintei se adauga intotdeauna deceptiilor noi de ce cainii musca
numai ziua de ce noaptea oamenii dorm cand stele in sus vegheaza
existenta nu este decat o piatra uitata inauntru la gat se poarta de catre
fauritorii de vise ceilalti prefera mana dreapta acolo sunt mai in
siguranta greutatea se egalizeaza progresiv astept de mult chemarea
pietrei celelalte ca un magnet cuprins intr-un magnet ma-mpiedic de
firele de la tramvai este noua si jumatate ceilalti cineaza in pod
eu cu vene taiate ma dorm chemari pustiite de vreme usa cea mare
a cosmosului se deschide oameni masini caini si albastruri toate se
ingramadesc ca picaturi de voma calda eu astept sa fiu chemat inapoi
va incepe in curand numaratoarea ca la petrecerile alea tampite
sampania se va deschide jos eu voi sta cuminte intre lemne nu voi
scoate un sunet noaptea se va auzi in departare frematand acceleratul
de 22.45 va trece inca o viata pe acolo printre vagoane franeaza
de ai sti mama cat de mult mi-a placut ultima ta minciuna
poate ca ai intelege intr-adevar de ce mortii nu cad decat pe verticala
pe cand oamenii raman intotdeauna cuprinsi in perimetrul ingust
dintre icoane si mese in noapte cainii devin pisici pisicile devin negre
eu raman neschimbat putred ca lemnul din care mi-a fost
confectionat ambalajul de protectie altii zic uite-l pe ala e singur ca piatra
astazi vom putea vorbi cu el si altfel va renunta la filosofi eu
trec printre combine uitate pe campuri cu brazde joase infipte in
cer si strig neincetat ca sa-mi aud vocea de sus ea va raspunde
uitata in sfera subconstienta a carnii va trece printre vanzatori de
peste salvarile vor urca in luna ca in arizona dream este mult pana
acolo biletele sunt intotdeauna la clasa a doua ca pentru orice
intelectual deprins cu suferinta ma-ncurc insangerat in asteptare
viata se intinde moale pe ceas timpul se inalta si cade in lung
cu sfintii inarmati cu ciocane dupa el ce ai facut nenorocitul naibii
ma intreaba mama in prag am vrut sa sar mama am vrut sa sar
ca si cangurii in prerie ca si stelele in sus ca si boala asta ce se catara
in trup sa ajunga la creier am vrut sa sar nu am reusit decat sa
ma traiesc tot aici si tot mai departe de tine ca niciodata
asta este ultima zi in care iti voi vorbi de acum inainte
va vorbi cu tine numai linistea din spatele suferintei mele