Căsuta mea de scânduri s-a aprins.
Ardea in noapte. Focul a cuprins
Și tindă și odăi și coperiș.
Voiam să ies din casă pe furiș
C-o legatură-n mână. N-am putut.
ÃŽn val de flacari albe m-am zbatut.
Vecinii toți dormeau, și de-nzadar
Plângeam închisă-n grinzile de jar.
Și ca să pot scăpa din casa mea.
Am lepădat și haina căci ardea,
Si-am aruncat și legatură-n foc.
Mă-năbușeam și nu vedeam deloc.
Cuprinsă de uimirea morții stăm,
În oarbă nemișcare așteptăm
Să ardă-n mine tot să fiu un scrum,
Și vântul să mă vânture pe drum.
Am auzit un zvon de prăbușiri
Și casa mea pieri; subțiri, subțiri…
Se ridicară palele de fum
Si-n goliciunea mea porni la drum.
Cerseam lumini si-n pragul nopții reci,
S-au fost deschis’ zări albe de poteci.
Curată ca o candelă-n altar,
cu trupul plin de răni dar greu de har,
M-am pomenit urcând pe scări cerești
Spre miezul Dragostei Dumnezeiești
Știam de-acum ca focul fu apus
ÃŽn casa mea, de Mana lui Iisus.