Cât te-am iubit, iubite…cuvintele-s deșarte
Și sensul lor pierdut zadarnic îl mai caut
Ascultă în pragul serii, de dincolo de moarte,
Ne cântă amintirea pe coardele de flaut

Cât te-am iubit, iubite…n-am adunat destule
Din dulcile-ți atingeri, și cărnii îi e sete
Și pielea îmi geme noaptea, dar pentru că-s credule
Din când în când speranțe le dau ca să se îmbete

Și singură, prin zile de melasă,
Îmi savurez trisțetea durerii amorțite
Căci se adunară veacuri de când nu îți mai pasă
Cât te-am iubit, iubite…