și dacă te-aș întâlni vreodată pe câmpul sterp
mergând cu macii înfipți adânc în loc de inimă
fără să clipești, aproape viu, aproape mort
și dacă te-aș întâlni vreodată pe marea sterilă
vâslind încolo și-ncoace, după cum țipă
în interiorul tău păsările amețite
ca-ntr-o adâncime fără nicio vamă
te-aș învăța cum se merge desculț
fără să plângi prea mult din pricina
cuvintelor usturătoare
aruncate de-a valma prin pieptul tău
ca un năvod cu ochiurile rupte
prin care mai evadezi uneori
te-aș învăța cum se doarme-n pustiu
cu trupul tras peste tine și-atât
și dacă te-aș întâlni în arena unde clovnii
sunt doar statui fără smalț
pe o bancă firimiturind trecutul
sub pași necunoscuți
sau într-un cimitir căutându-ți mormântul
vrând să-l sapi mai devreme cu-o viață
și dacă te-aș întâlni, te-aș învăța să mori
fără să stai sub streașină
în tălpi să mă simți doar pe mine