Cad stelele-n somn, peste mine o ploaie,
Și cerul afară, mai fulgeră lin,
S-au strâns gânduri moarte, șoptind prin odaie,
Si orbi pescarușii în mine iar vin.

Amanta tăcerilor, calcă ușoară,
Iar doruri sălbatic, pe umeri îi plâng,
Ea vine în somnu-mi, uitată, să moară,
Sub pleoapele care, doar îngeri se sting.

Îi simt răsuflarea de gât cum mă mușcă,
Cu poftă adâncă, cu buzele moi,
Iar cerul din nouri, fulgerând ne împușcă,
Cu flori de cireș, care plâng peste noi.

E noaptea potop de senzații divine,
Și zorile cad în genunchi hohotind,
Dansează uitată, domnița în mine,
Cu doruri tăcerea în pași răscolind.