Lumina roz se despletea-n oraÈ™
Cu nuri misterioși, de fată mare,
Și luna, ca un semn de întrebare,
Ti se-așeza pe umărul golaș

Eram în primăvără sau în toamnă,
Nu știu. Era în suflete prăpăd,
Azi numai amintirea mă condamnă
La reci singurătăți în care văd

În lucruri chipul tău de tandră zână,
Zâmbindu-mi melancolic și fugar,
Cum mișcă delicat augusta mână
Spre-a-mi oferi firimituri de har

Doar noaptea te visez în chip de floare
Pe un pervaz de stele-nchipuind
Corăbii, plutitoare pe o mare
De fulgere, de aer și de gând

Spre dimineață îmi devii mireasă,
Căci fac din insomnia mea altar,
Iar luna pierde-n valuri de mătasă
Surâsul tău habotnic și hilar.