Am încercat să descifrez
salinitatea gesturilor noastre,
momentul exact în care te pierzi și
azi cred că nu se mai poate.

Știi, noi rătăcim, ne gustăm, ne simțim –
ne zâmbim, ne privim, ne vorbim și
uităm să trăim.

E un joc de copii ce-mi spui tu că-i iubire,
sunt cochilii de melc adunate pe plajă
sunt umbre de apă pe o mare uscată și
... ce să mă fac eu cu tine?...

Mă ascund, asta e. Tu nu știi de ce. Sau de cine.
De tine, de mine? Dar ce mai contează?...
Cochilii de melc rispite pe plajă.

19 april 2006